luni, 3 noiembrie 2014

GUERLAIN Meteorites - Perles d'Etoile - REVIEW

Meteoritii casei Guerlain sunt un produs unic pe piata mondiala. Oricat de mult au incercat diverse companii sa imite ceea ce reusesc aceste perle sa creeze pe ten, nimeni nu a reusit sa egaleze aspectul de "photoshop" realizat de Guerlain (Hourglass e aproape si totusi... ;)).

In general, meteoritii sunt prost intelesi. Nu sunt un iluminator. Nici o pudra de fixare a fondului de ten (desi un ten echilibrat ii poate folosi si in acest mod). Sunt ceea ce o sa gasiti in toata industria "beauty" sub denumirea de "finishing powders", adica acele pudre utilizate dupa ce ati terminat aplicarea intregului machiaj, doar pentru a adauga un plus de "ceva". Care, in cazul meteoritilor, se traduce printr-un aspect de blur, de estompare a ridurilor si imperfectiunilor pielii, unii ofera ceva mai multa luminozitate, altii ceva mai multa corectie de culoare (nu e o schimbare profunda, ci una foarte delicata cum ar fi pentru rozaceea care peste zi "trece" prin fondul de ten). Fiecare set de meteoriti a fost creat intr-un scop anume si desi sunt foarte asemanatori, sunt si foarte diferiti (intre noi fie spus, parca ar fi copiii mei, gemene identice dar complet diferite in foarte multe aspecte ;))!



Colectia de iarna Guerlain din 2014, se numeste "O SEARA LA OPERA" si inspira prin jocul de nuante aurii si rosu - sange opulenta, lux, grandoare, aduce aminte cumva de o lume de poveste. Sincera sa fiu, ma simt ca o cenusareasa mica care a ajuns la castel si este rasfatata cu jucarii pretioase. Cam asta imi trezeste mie la nivel de trairi aceasta colectie. Este superba! Anul acesta Guerlain mi-a intrecut asteptarile...




Meteoritii "Perles d'Etoile" sunt in editie limitata, e prima oara cand vad acest produs avand un aspect usor spre bronz. Nu ma intelegeti gresit, nu il veti putea folosi niciodata in sensul de pudra bronzanta ci doar perlele au aceste nuante, finish-ul fiind o patina beige-aurie. Producatorul spune ca perlele din colectia "O seara la Opera" au fost create pentru a imbunatati aspectul tenului, dupa lasarea serii, sub luminile artificiale. Ceea ce... se intampla! 




Pentru un eveniment, o seara deosebita, sau pur si simplu cand vreti sa va transpuneti in povestea mea cu printese (asa, pentru sufletul vostru, dupa ce soarele a apus), aplicati cu o pensula ceva mai lejera (adica nu foarte densa, tot caut o traducere la fluffy :)) Perles d'Etoile pe toata fata. Daca aveti o rochie decoltata, puneti un pic si pe umeri si clavicule. Efectul? Sarutul soarelui! Va promit! Nu un auriu care urla, nu sclipici ca la carnaval, doar un voal fin, o boare aurie s-a asezat peste pielea voastra. Suna a dragoste? E dragoste! :))) Si cred ca fiecare femeie pe lumea asta, merita sa incerce o data in viata meteoritii!

Perlele in sine, in cinci nuante, au trei scopuri: sa corecteze imperfectiunile, sa creeze o iluminare usoara si sa unifice cumva, intr-un tot unitar, variatiile de culoare ale tenului. Nu folosesc o pudra de matifiere decat vara, si am descoperit cu placuta surprindere ca meteoritii imi tin sub control tendinta tenului de a se ingrasa in zona T. Asta da efect secundar! Pentru ca nu am cum sa ii fotografiez in lumina artificiala fara sa denaturez foarte mult nuanta tenului si a perlelor, am optat pentru lumina naturala, dar in plin soare (aplicati pe toata fata):


Pozele sunt facute cu functia macro a aparatului.

In lumina naturala, dar nu in bataia directa a soarelui:



Ambalajul este tipic meteoritilor, metalic, de data aceasta elementele de noutate sunt nuanta aurie a cutiei si aplicatorul de pudra (pe care nu il folosesc niciodata, insa il pastrez in cutie pentru protectia perlelor) care mi se pare dragalas, imitand o frantura de blana,  in ton cu sezonul rece si Sarbatoarea Craciunului! Pe capac veti vedea o funda, ea insasi avand o poveste. Funda face un salt frumos inapoi, catre parfumul lui Jacques Guerlain "Coque D'Or" creat in 1937, numele aducand atingere operei lui Nikolai Rimsky-Korsakov "Cocosul de aur" (in franceza "Le Coq d'Or" - 1907). Parca zaresc o ispiratie rusa in tot aspectul impunator al colectiei, nu e asa?


Teatrul de Opera si Balet (Odessa) - arata cunoscuta combinatia de culori? ;)       - sursa foto



Parfumul meteoritilor este specific pudrelor Guerlain, de violete. Nu rezista foarte mult, dar mie si sotului meu ne place foarte mult. Stiu, pentru cei cu tenul sensibil parfumul nu constituie un motiv de bucurie in produsele de make-up, eu insa nu am nicio reactie neplacuta.

Colectia "O seara la Opera" o gasiti in acest an doar in magazinele Douglas. Dar meteoritii din gama permanenta sunt atat in Sephora, cat si in Douglas si Marionnaud.

Pentru posesoarele de meteoriti, daca va intrebati cum arata vis-vis de alte perle ale anilor trecuti, iata o scurta comparatie:

Perles d'Etoile vs Teint Rose:





Perles d'Etoile vs Crazy Meteorites:





Stiu ca au fost situatii in care meteoritii nu s-au vazut pe un anume ten. Pur si simplu. Sau, pentru doritorii de ten perfect mat, nu au fost acel produs naucitor care sa le rastoarne "lumea". Insa daca vreti si aveti 5 minute de pierdut, testati-i. In Sephora Vitan eu am gasit o echipa foarte faina la Guerlain, cu care chiar am avut ce sa discut! Aplicati perlele pe piele si nu va priviti nicio secunda la lumina din magazin. O sa faceti ca mine, evitandu-i ani de zile ca nu va trebuie pudra cu sclipici! LOL! Iesiti afara si priviti-va tenul la lumina zilei. S-ar putea sa nu va spuna nimic. Sau, s-ar putea sa va zica atat de multe, incat sa devina esentiali in rutina voastra de machiaj...


Sper sa va fie de folos!
Cu drag,
Wolfette


Disclaimer: nu sunt un "review-er profesionist", nu sunt platita de nicio companie pentru a face review-uri si nici nu dispun de fonduri nelimitate pentru a cumpara cosmetice. Marea majoritate a produselor prezentate sunt achizitionate dupa o perioada lunga de cautari pe internet, de citit review-uri cat mai realiste (vezi Makeupalley, veti gasi prescurtat in blog MUA), de folosit tester-ul si produsul in sine o perioada generoasa de timp, pentru a putea oferi o parere cat mai pertinenta. De aceea, cele mai multe review-uri vor fi pozitive vizand produse care mie mi s-au parut extrem de bune. Nu agreez sa scriu review-uri negative dar atunci cand o fac este pentru ca sunt profund dezamagita de un produs. O sa gasiti pe alocuri termeni in engleza, pentru ca majoritatea materialelor le gasesc in aceasta limba si imi vine mai natural sa ma exprim asa pe de o parte, si pentru ca asta sunt, asta mi-e stilul de exprimare datorat mediului in care traiesc, pe de alta. Imi cer scuze anticipat daca voi crea un disconfort celor care nu cunosc engleza. Va multumesc pentru intelegere.
  

© 2012-2014 wolfettepandora.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu