duminică, 8 decembrie 2013

Duelul brand-urilor: Clarins Super Restorative Wake-Up Lotion vs Paula's Choice RESIST Advanced Replenishing Toner

Daca ati mai citit unul-doua review-uri pe blogul meu, stiti deja ca sunt o femeie cu un ten deshidratat, mixt vara, usor spre uscat iarna. Pielea mea sufera din cauza lipsei de apa si nu neaparat a grasimii. Nu prea stiu de unde confuzia generala din magazinele de cosmetice, farmacii samd: "aveti tenul deshidratat? Avem noi solutia!" Si ma trezesc in brate cu o crema cu o consistenta vascoasa, extrem de grasa... Uneori sunt docila, alteori ma mai apuca si pe mine damblaua sa le strecor printre dinti celor care ar trebui sa isi cunoasca brandul mai bine decat mine: "Stiti? Hidratarea... inseamna APA! Sau ingrediente care sa o mentina in tesut! Ceva de genul!" Daca le-as da la vara, cand li se face sete pe calduri de foc, o sticla cu ulei, fie el si organic... ce ziceti? Mi-ar multumi frumos? Nu inteleg de unde nedumerirea cand intind dezolata produsele recomandate inapoi si plec spasita sa studiez singura etichetele, poate-poate gasesc solutia miraculoasa!

Rutina de ingrijire a tenului meu include obligatoriu o lotiune de spalare, toner, ser si crema. La capitolul tonere am avut doua produse care m-au incantat foarte tare. Asa cum ati vazut deja din titlu, unul este "Super Restorative Wake-Up Lotion" de la Clarins iar cel de al doilea este "RESIST Advanced Replenishing Toner" de la Paula's Choice. Ambele sunt varful de gama la capitorul tonere cu functie anti-age ale celor doua marci.
Deci, pregatite? Sa incepem, zic! ;) Tonerul de Paula's Choice a fost primul de care "m-am impiedicat" acum un an. Fata de orice alt toner folosisem pana atunci, a fost UIMITOR! Pur si simplu! Hidratant, il simteam placut pe piele, pentru tenul meu chinuit era Dumnezeu pe pamant. 




Consistenta laptoasa, miros foarte-foarte delicat, aproape inexistent, absorbtie relativ rapida. Cum sa va explic? Iarna dupa ce ma spal pe fata am senzatia de uscaciune teribila pe care o traim ca dupa o expunere la soare indelungata. Aplicarea tonerului era apa rece care venea sa linisteasca tenul... Ma simteam parca usurata de senzatia de piele stransa. A fost dragoste... "la prima mostra" :) (achizitionasem intreg setul de mostre al gamei Resist)!




Tonerul Clarins l-am primit cadou la cumpararea altor produse din gama. Altfel, recunosc, nu l-as fi luat (mai ales ca nu ma interesa gama). Nu pentru ca este dedicat tenului matur, respectiv femeilor trecute de 50 de ani. V-am zis, nu cred in astfel de povesti, la fel cum nu sunt nici adepta sufocarii unui ten superb de 20 de ani cu "dinamite", seruri, creme de intins ridurile inexistente etc... mentalitate de 35 de ani, ce sa zic! :))) Bun! M-am spalat pe fata, am scos o discheta demachianta, dau sa o imbib in toner si... surpriza! Tonerul nu e apos, nu intra in bumbac, ci formeaza o semisfera care sta cuminte deasupra! "Mhhhh! Interesant!"... 




Il aplic pe fata si... imi dau seama ca daca serul din gama Resist e bun si minunat si de nota 10, acesta de la Clarins il percepeam ca divin, excelent, parca mai hidratant si ma intrebam cum este posibil asa ceva?!? Si eu ca tuta sa nu stiu nimic de el pana acum?!?

Asa am inceput sa le disec, si cautat sa vad ce au in compozitie, ce pretentii au, cu ce se mananca etc. ;) 

CE SPUN PRODUCATORII:

CLARINS:
Super Restorative Wake-Up Lotion

Skin Type: Normal, Dry, Combination, Oily 
Texture: Lotion 

Piele extenuata? Improspatati-o cu Wake-up Lotion! Amestecul exclusiv creat de Clarins constand in Cafea Verde, extract de ovaz (zaharuri), Hibiscus si Pueraria Lobata ajuta la reducerea liniilor fine, a inflamatiilor, a semnelor somnului care pot afecta tenul trecut de 50 de ani. Ajuta la inlaturarea impuritatilor, lasand in urma un ten proaspat, radiind de sanatate. Pentru un plus de vitalitate, folositi lotiunea in fiecare dimineata dupa spalare si inainte de serul Super Restorative.


PAULA'S CHOICE:
RESIST Advanced Replenishing Toner

 For All Skin Types 

  • Tonerul RESIST Advanced Replenishing Toner este tonerul nostru cu cea mai complexă formulă. A fost conceput să ofere benefiicii superioare pielii care dă semne de îmbătrânire. De la prima aplicare, pielea dvs.va fi mai netedă, mai fină și vizibil mai luminoasă. Veți vedea cum roșeața și iritația vor dispărea, și pe măsură ce veţi continua să folosiţi, veți observa ameliorarea ridurilor și un tonus al pielii frumos și sănătos. 
  • Cel de-al doilea pas în rutina dumneavoastră de îngrijire și prevenire a pielii de semnele îmbătrânirii. 
  • Deosebit de orice alt toner pe care l-aţi încercat până acum 
  • Formulă bogată în antioxidanţi hrăneşte pielea prin textura sa lăptoasă 
  • Ajută pielea să se refacă şi îi întăreşte bariera naturaţă de protecţie 
  • Vă lasă pielea incredibil de mătăsoasă, cu o luminozitate deosebită
  • Reconstituie elementele esenţiale de care pielea are nevoie pentru a produce colagen sănătos şi a reduce ridurile 
  • Calmează instantaneu pielea şi reduce roşeaţa 
  •  Are un efect remarcabil în îndepărtarea ultimelor urme lăsate de machiaj
  • Conceput pentru toate tipurile de ten, dar cel mai indicat pentru tenul normal spre uscat
  • PH 5.5–6.0


Produsul este 100% lipsit de parfum şi coloranţi.

INGREDIENTE:

Super Restorative Wake-Up Lotion

Water, Glycerin, Pentylene Glycol, Tapioca Starch, Propylene Glycol, PPG-26-Buteth-26, Ethylhexylglycerin, Fragrance, Tromethamine, Glyceryl Acrylate/Acrylic Acid Copolymer, PEG-40 Hydrogenated Castor Oil, Carbomer, Xanthan Gum, Biosaccharide Gum-1, Avena Sativa (Oak) Kernel Extract, Disodium EDTA, Pueraria Lobata Root Extract, Coffea Robusta Seed Extract, Hibiscus Sabdariffa Flower Extract, Panax Ginseng Root Extract, Pelvetia Canaliculata Extract, Ruscus Aculeatus Root Extract, Phenoxyethanol, Potassium Sorbate, Sodium Citrate, Citric Acid, Sorbic Acid, EDTA, Hexyl Cinnamal, Butylphenyl Methylpropional, Linalool, Citronellol, Alpha-Isomethyl Ionone

RESIST Advanced Replenishing Toner

Water, Cyclopentasiloxane (silicone-based skin-conditioning agent), Glycerin (skin-identical ingredient), Glycerth-26 (emollient), Dimethiconol (silicone-based skin-conditioning agent), Linoleic Acid, Oleic Acid, Linolenic Acid (essential fatty acids/cell-communicating ingredients), Phospholipids (skin-identical ingredient), Carnosine (cell-communicating ingredient), Epigallocatechin Gallate, Genistein (antioxidants), Sodium Hyaluronate, Sphingolipids (skin-identical ingredients), Ferulic Acid (antioxidant), Laurdimonium Hydroxypropyl Hydrolyzed Soy Protein (skin-conditioning agent), Glycyrrhiza Glabra (Licorice) Root Extract (anti-irritant), Acetyl Glucosamine (water-binding agent), Tocopherol (vitamin E/antioxidant), Ascorbyl Palmitate (stabilized vitamin C/antioxidant), Quercetin (antioxidant), Oenothera Biennis (Evening Primrose) Oil (non-fragrant plant oil), Beta Vulgaris (Beet) Root Extract, Curcubita Pepo (Pumpkin) Seed Extract (antioxidants), Lecithin (cell-communicating ingredient), Caprylic/Capric Triglyceride (emollient), Butylene Glycol (slip agent), Acrylates/C10-30 Alkyl Acrylate Crosspolymer (film-forming agent), Xanthan Gum (thickener), Laureth-23 (cleansing agent), Laureth-4 (emulsifier), Aminomethyl Propanol (pH adjuster), Disodium EDTA (stabilizer), Sorbic Acid, Sodium Benzoate, Benzoic Acid, Ethylhexylglycerin, Chlorphenesin, Phenoxyethanol(preservatives).


PAREREA MEA:

Oh, well... Orice femeie inteleapta, daca mai are si ceva cunostinte vis-a-vis de ingredientele cosmeticelor, ar zice: "Paula's Choice. Clar! Ce stai pe ganduri?" Asa gandesc si eu... daca ar fi sa o iau logic... Dar vine inapoi dracusorul ala mic si incepe sa imi sopteasca la ureche: "Claaaaaarins... Te simti mai bine cu el... Miroase mai frumos... E mai hidratant..." Mda, de parca parfumul e o bucurie in intretinerea tenului, dar ma rog! 

Ideea e ca ma roade un dialog interior intre a merge cu produsul care in mod evident are ingrediente mai bune, mai multe, cu efect demonstrat anti-rid dar pe care EU il percep mai putin eficient pe tenul meu (nu ca n-ar fi minunat, nu ma intelegeti gresit, e fabulos tonerul), sau cu acela cu care pielea mea este mai destinsa si mai hidratata! Si intrebarea este daca sa renunt la toate bunatatile acelea ale Paulei pentru hidratarea Clarinsului... :))) Evident, am ajuns sa le folosesc alternativ, iarna cand am tenul mai uscat aplic Super Restorativul  si vara Resist Advanced Replenishing datorita compozitiei o idee mai fluida. Nu e o regula pe care o respect 100%, uneori folosesc unul dimineata si unul seara, in functie de dispozitie, una peste alta, nu ma pot lipsi de niciunul. Asa concluzie edificatoare nu cred ca asteptati, nu? Pe principiul: "Wolfette, multumim pentru NIMIC!" :)

De fapt, pentru orice altfel de ten (cu exceptia celor foarte grase care nu stiu cum vor tolera astfel de tonere), datorita compozitiei si calitatii ingredientelor, as inclina balanta spre RESIST Advanced Replenishing Toner, cu toata dragostea pe care o port Clarins-ului. Tonerul Paulei Begun este siliconic, adevarat (atentie tenurilor acneice, nu ca le-ar fi destinat, intre noi fie spus, dar daca va vin idei... testati-l inainte sa il cumparati!), este foarte bogat in antioxidanti, substante cu functii emoliente si extracte de plante. Una peste alta este foarte-foarte bine structurat.

Daca insa sunteti "de-ale mele", si lipsa de apa a pielii este cea care va "strange cu usa", atunci, cu tot respectul pentru formularea senzationala a Paulei, as tinde spre Super Restorative Wake-Up Lotion. Cu toate ca produsul Clarins este mai sarac la capitolul compozitie, contine totusi ingrediente hidratante, extracte de plante, cofeina si...parfum. Daca aveti tenul sensibil, s-ar putea sa nu va fie de folos. Si daca va intrebati de unde consistenta aceea atat de densa, raspunsul sta in amidonul de tapioca care e printre primele ingrediente, ajutat probabil si de Xanthan. Recunosc, aprecierea si utilizarea Clarins-ului am facut-o exclusiv in functie de ce simt, nu de ce stiu... ;) Ma intreb, procedati si voi uneori asa? M-as bucura sa gasesc macar un comentariu care sa imi confirme ca nu sunt singura zuza de pe Pamantul acesta! :)

Mentiuni: sa nu va induca in eroare denumirea produsului de la Clarins. In Franta, pentru toate tonerele, inclusiv apele florale, se foloseste uzual "lotion". Unele doamne chiar marturiseau ca au fost nelamurite la inceput pentru ce foloseau americanii acest termen, pana si-au dat seama ca "lotion" descria consistenta laptelui de corp/fata. ;) 

    
Disclaimer: nu sunt un "review-er profesionist", nu sunt platita de nicio companie pentru a face review-uri si nici nu dispun de fonduri nelimitate pentru a cumpara cosmetice. Marea majoritate a produselor prezentate sunt achizitionate dupa o perioada lunga de cautari pe internet, de citit review-uri cat mai realiste (vezi Makeupalley, veti gasi prescurtat in blog MUA), de folosit tester-ul si produsul in sine o perioada generoasa de timp, pentru a putea oferi o parere cat mai pertinenta. De aceea, cele mai multe review-uri vor fi pozitive vizand produse care mie mi s-au parut extrem de bune. Nu agreez sa scriu review-uri negative dar atunci cand o fac este pentru ca sunt profund dezamagita de un produs. O sa gasiti pe alocuri termeni in engleza, pentru ca majoritatea materialelor le gasesc in aceasta limba si imi vine mai natural sa ma exprim asa pe de o parte, si pentru ca asta sunt, asta mi-e stilul de exprimare datorat mediului in care traiesc, pe de alta. Imi cer scuze anticipat daca voi crea un disconfort celor care nu cunosc engleza. Va multumesc pentru intelegere.
  

© 2012-2013 wolfettepandora.blogspot.ro