Tatuajele in Romania, in Anul Domnului 2014!

Desigur ca acesta nu este un review... La fel cum nu este un articol "pro" sau "contra" tatuajelor. Acestea sunt muchii si fatete ale vietii noastre, toti cei care avem tatuaje in Romania (si probabil nu numai), in anul Domnului 2014! Pe unele vi le imaginati, pe altele... cred ca nu le banuiti. Trebuie sa le cunoasteti si sa vi le asumati inainte ca acul tatuatorului sa va atinga pielea, altfel veti avea parte de surprize... nu tocmai placute. As vrea sa va prezint momentele mele "inedite", pentru ca mi-as fi dorit sa fi facut cineva asta pentru mine, la timpul potrivit. Nu pentru ca as fi renuntat la idee, ci doar as fi fost mai pregatita pentru ce avea sa urmeze!

Da, port doua tatuaje pe corp. Nu le-am facut in teribilism, nici in frageda copilarie, sunt tatuajele pe care am decis sa le am in jurul varstei de 30 de ani... Povestea lor este simpla. Poate prea simpla si prea banala pentru multi, dar o voi mentiona, totusi! 

Printre hopurile vietii mele, unele mai mici, unele mai mari, au existat doua cumpene care m-au adus pe pragul dintre viata si moarte. Una, cand mi s-a oprit inima pentru doar doua sau trei secunde pe o masa de operatii - si omul care tinea bisturiul a fost zguduit bine sa-i faca asta o pustoaica de 23 de ani! Si a doua, cand incapatanarea si prostia m-au facut sa nu ma duc sa operez un chist hemoragic la timp, am plecat din spital contrar tuturor sfaturilor, iar a doua zi reveneam "ca o zana" cu o hemoragie interna de care habar nu aveam. Norocul meu ca respectivul chirurg imi era prieten si cand a auzit ca am abdomenul tare si restul simptomelor, a coborat "o ploaie" de adjective (pe buna dreptate) in capul meu, asa ca mi-am miscat zona dorsala spre spital. Avea sa imi salveze viata...

Port urmele a zece operatii pe corp. Noua cu anestezie generala. La nici 36 de ani. ZECE. Pe unele le-am ales eu, altele "m-au ales" ele pe mine... Si sunt mai sanatoasa decat marea majoritate a oamenilor din jurul meu. Desi dorm mai putin. Mananc mai putin. Ma distrez mai putin. Dar am grija de corpul meu cat pot de mult, il hranesc cat de corect pot si fac mai mult sport decat 50% din oamenii din Romania. Si ceea ce e mai important, cred cu tarie ca am inger pazitor care ma vegheaza, si care de doua ori in viata asta a decis ca e PREA DEVREME!... Sunt plina de viata, iubesc fiecare clipa si nu uit sa fiu recunoscatoare ca inca sunt aici, printre voi...

Pe de alta parte, iubesc legendele dacilor (vezi Legenda Marelui Lup Alb), si iubesc lupii... Asa am ajuns sa fiu "wolfette", si asa am luat decizia ca vreau pe corpul meu, doua metafore a momentelor grele prin care am trecut. Puteau sa fie orice. Puteau sa fie zane. Puteau sa fie arhangheli. Eu am decis sa fie lupi! Ceva rau pana aici? As indrazni sa zic ca nu! Ba chiar ii port pe spate, in locuri mai putin vizibile, ca sa nu imi pericliteze sansa de a avea anumite job-uri, dar si pentru ca nu doream sa epatez. Insa trebuie sa va pun in tema cu ceea ce a urmat.

Am vazut uneori priviri uimite, placut surprinse la mare, de dualitatea aspectului meu oarecum "pretios", iar cand ma intorceam le rasareau in fata picturile de pe pielea mea. Am purtat la diverse evenimente rochii mai mult sau mai putin decoltate pe spate, dar absolut decente din toate punctele de vedere - pentru simplul motiv ca imi permitea conformatia - si am auzit voci soptind ca sunt o femeie ieftina. Ca si cand acul de tatuat iti desface larg si picioarele, sa-mi fie iertata franchetea! Alte ori s-a facut referire la IQ-ul meu... Cine Dumnezeu le-o fi spus ca la tatuare se face din oficiu si lobotomie, nu stiu... N-am raspuns nici la unii, nici la altii, considerandu-i prea limitati sa merite efortul.

Mai rau e cand auzi voci strigand dupa tine pe strada. Mi s-a intamplat in plina vara, sa impling carutul cu copiii, pe o caldura de se topea asfaltul, imbracata lejer (se vedea o jumatate de tatuaj), si doua "doamne" in varsta, dichisite, sa tipe in spatele meu (evident ca sa le pot auzi):

"- Generatia din ziua de azi e complet cretina, draga! O vezi si pe idioata asta ce are pe umar?"

Am explodat... Nesomn, copii mici, griji, si doua "minunate" s-au gasit sa imi faca aprecieri, nu ca le-ar fi cerut cineva parerea. M-am oprit, m-am intors spre ele si a avut loc urmatorul dialog:

- Doamna, aveti copii?

- Da, tembelo, si sunt intregi la cap, nu ca tine!

- Daca i-ati crescut dumneavoastra, ma indoiesc sincer... Ma indoiesc sincer...

Au uitat ca erau imbracate bine, rujate si parfumate. Au curs in urma mea injuraturi ca la usa cortului. Prea tarziu, ma simteam usurata! Sa poarte ele mizeria aceea in capetele lor mici, eu aveam alta treaba... Mi-a ramas in minte surpriza momentului, nu credeam ca poti pati asa ceva in secolul 21! Wow...

Am scris acest post pentru ca sunt un om simplu care crede, care INCA mai crede ca marea majoritate a oamenilor sunt frumosi. Si merita iubiti. Dar, in secunda in care veti lua decizia sa asterneti pe "canvasul" vostru o poveste, trebuie sa aveti taria sa ii suportati pe toti ceilalti care nu sunt deloc asa! Daca sunteti femei, lucrurile stau exponential mai rau, din pacate. Incepem sa ne educam in directia in care ii acceptam pe cei din jurul nostru asa cum sunt, insa exista un procent deloc neglijabil care va va pune patalamaua din secunda in care va va privi, fara a va da sansa sa deschideti gura o clipa. Si e bine sa stiti asta!

Mi s-a amintit de binevoitori ca pentru biserica, tatuajele sunt un pacat imens. Sunt oameni care barfesc, pe care invidia ii erodeaza cum sapa apa in tarm, sunt cei care urasc din strafundurile inimii... N-au tatuaje, dar asta ii face mai buni decat mine? Asa cum mi-a zis un preot minunat, vis-a-vis de desenele mele: "Dumnezeu te iubeste pentru sufletul tau, si esti copilul lui asa cum esti, sa nu uiti asta!" 

Am nenumarate "istorii" de genul celor de mai sus. Cu toate acestea, va spun impacata ca nu se merita sa va traiti viata infricosati "de ce vorbeste lumea"! Ea va vorbi oricum. Indiferent daca este vorba de tatuaje, de o noua "textila" pe care ati cumparat-o, de modul cum v-ati tuns, de greutatea pe care o aveti samd. Oamenii vor vorbi... Dar ce bine ar fi daca, inainte de a rosti ceva, s-ar gandi la lucrurile rusinoase pe care le-au facut - toti avem macar unul de care sa ne jenam - sau la ultimul moment in care au fost la randul lor pusi la zid, pentru nimic. Nu-i asa ca planeta asta ar fi un loc mai frumos de trait peste noapte?!

O sa subliniez faptul ca decizia de a-ti face sau nu un tatuaj, trebuie luata cu maturitate. Trebuie sa ti-l doresti a naibii de tare, sa te reprezinte sau sa imortalizeze "acel ceva" din viata ta care sa il faca sa merite efortul! Nu am pasit in salonul de tatuaje ca sa pregatesc un cadou pe viata, cuiva, oamenii se schimba. Chiar si cei pe care ii iubim cel mai mult. M-am dus hotarata sa mai pun o caramida la constructia care cred eu ca sunt, si nu regret nicio clipa! Am avut un moment in care am stat in dubii daca sa il sterg, atunci cand au aparut copii (care apropos, ma adora cu tot cu "iupul" meu), dar am realizat ca nu ma pot imagina fara el! Si indiferent ce "tuta" ma va besteli in plina strada, sau ce "sfant" ma va cataloga, eu imi port cu mandrie povestea, lupii si gardienii mei...

Iar la intrebarea "si la 65 - 70 de ani ce o sa te faci?", pot sa va raspund un singur lucru: daca ii apuc, o sa fiu fericita sa am in Pandora mea acele tatuaje! Si sper, sper din tot sufletul sa nu imi pierd mintile de tot si sa merg in rochii fara umeri sau bluze pana in talie la acea frumoasa varsta! Ok?

PS: fiti buni, fiti frumosi, fiti toleranti cu cei de langa voi, si nu ii judecati doar pentru ca sunt... altfel! Chiar daca nu vi se va raspunde cu aceeasi moneda. Pentru ca la un moment dat, s-ar putea sa fiti rasplatiti pentru asta cu gramul acela de noroc... care inseamna totul! 

Sper sa va fie de folos!

Voua, o zi excelenta!

Wolfette