Se afișează postările cu eticheta BHA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BHA. Afișați toate postările

luni, 22 aprilie 2013

PAULA'S CHOICE Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant - REVIEW

Al doilea exfoliant de la Paula's Choice despre care vroiam sa va vorbesc este Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant. Pentru ca sunt in divort cu porii mei destul de mari, am ales sa sar peste varianta mai blanda a acestui produs, cea de 1% si sa trec direct la artileria grea. Nu am vrut sa ma duc mai departe, spre creme cu retinol dar cine stie...
Exfoliati in profunzime porii si folositi in lupta cu punctele negre sau acneea acest lichid transparent cu  2% acid salicilic (BHA). De asemenea, contine ingrediente care diminueaza iritatiile.
 
  • Consistenta lichida (similara unui toner) care actioneaza eficient pe tenul mixt sau gras

  • Exfoliaza atat suprafata pielii cat si interiorul porilor, actionand atunci cand apare blocarea acestora
  • pH-ul de 3.2 este optim pentru o exfoliere eficienta
  • fara coloranti si parfum
  • NOTA: Cand folositi un produs BHA, asigurati-va ca utilizati o crema cu protectie solara peste zi.


  • ATENTIE: cei alergici la aspirina (acetylsalicylate) nu trebuie sa foloseasca produse care contin acid salicilic (Beta Hydroxy Acid, or BHA).

    INGREDIENTE:
    Aqua, Methylpropanediol, Salicylic Acid 2%, Camellia Oleifera (Green Tea) Extract, Butylene Glycol, Polysorbate-20, Sodium Hydroxide, Tetrasodium EDTA
     
    PAREREA MEA

    Din fericire eu nu ma lupt cu acneea ci doar cu tenul mixt. Cu porii mei morocanosi de pe nas care se mai infunda - exista cineva care nu ii are de la mama natura?!? Daca da, nu vreau sa stiu, ma voi inverzi de invidie! Nooot! :)

    De asemenea, spre vara, zona mea T considera ca daca tot vine sezonul cald, ar trebui sa isi sporeasca randamentul cu 100% si sa ma zapaceasca cu un ten gras. Obrajii imi raman tot uscati, si incepe nebunia amestecului de produse, unele aici, altele acolo... 

    Produsul Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant  este minunat pentru tot ce v-am scris mai sus! Nu il aplic pe obraji, ci doar pe zona problematica - cu tendinte de ingrasare, si respectiv in zonele unde tind sa mi se infunde porii - nas/barbie. Am ajuns la performanta, dupa utilizarea constanta cateva luni a acestui exfoliant, sa folosesc plasturii pentru exfolierea mecanica a nasului POATE o data pe luna! Nu am cosuri - bine, nu aveam nici inainte dar mai aparea cate o chestie in functie de alimentatie/hormoni. Ei bine, "chestiile" sunt atat de rare si dispar atat de repede de cand folosesc exfoliantii, incat pot jura ca plutesc de bucurie!

    Asa cum precizam si la exfoliantul AHA, nu am avut un ten mai curat NICIODATA. Nu o sa afirm: "dati navala si singura data cand veti vedea un cos, acela va fi unul de pe fata altcuiva. Amin!" Poate am ajuns si la o rutina de ingrijire a tenului care mie imi merge foarte bine, destul de migaloasa dar cu rezultate. Insa, pe de alta parte, nu o sa neg ca de cand folosesc acesti exfolianti schimbarea a fost sesizata de toata lumea! Si eu le multumesc mult celor care au gandit si au scos pe piata aceste produse la un pret decent.

    2% BHA in forma lichida are 118ml. Multi il folosesc cu un tampon demachiant, eu una insa prefer degetele subsemnatei. De gustibus... Mi se pare ca pot aplica mai mult, cu pierderi mai mici!


     


    Este perfect incolor, dupa utilizare pielea ramane o idee lipicioasa/lucioasa. Imediat dupa aplicarea unei creme insa, dispare acest aspect.

    BHA vine, asa cum va ziceam, si in varianta mai blanda de 1%. Acesta probabil ar fi fost ceva mai potrivit pentru mine, cel de 2% este mai agresiv (folosit si de cei care se bat cu acneea). 

    De asemenea, cel lichid este destinat tenului gras, varianta gel este pentru tenul mixt iar cea de lotiune este dedicata tenului uscat si foarte uscat dar care are totusi pori infundati si cateva probleme minore vis-a-vis de cosuri etc. Nu va asteptati la rezultate peste noapte, aveti rabdare cu asemenea produse si va promit, daca nu aveti un ten extrem de sensibil, veti vedea rezultate bune si foarte-foarte bune! Nu sunt incantata de toate produsele Paula's Choice dar exfoliantii sunt fantastici!


    Produsul aceta poate fi utilizat si pe coate, picioare sau genunchi. Nu va temeti sa il aplicati nici chiar in zona decolteului - daca este nevoie.
     
     
    Foarte multi dintre utilizatorii acestui exfoliant, care se confrunta si cu rozaceea, au trimis review-uri pozitive privind eficienta BHA. Pe site exista o explicatie privind acest proces, si anume faptul ca exista o legatura intre BHA si aspirina, fiind salicilati. Salicilatii au si proprietati antiinflamatorii iar Paula confirma ca produsul sau nu doar exfoliaza pielea ci si calmeaza roseata, ajutand la tratarea rozaceei. De fapt, vazusem ca au scos doua produse noi, tocmai pentru cei care sufera de minunea asta, cu un ph mai putin acid. 

    Bun, exfolianti AHA si BHA sunt multi pe piata. Unii in game de lux, altii in game farmaceutice etc. Care e diferenta intre produsele Paulei si ceilalti? PH-UL!!! Ph-ul face diferenta de la cer la pamant! Daca acesta se apropie de 5... la revedere exfoliere! Nu va bucurati cand vedeti la ingrediente acid glicolic sau salicilic. Urmariti daca e trecut ph-ul, scrieti pe site-ul producatorului, cereti informatii! Si nu pe site-urile din Romania, direct la firma-mama, cum zic eu! E dreptul vostru, sunt banii vostri si voi alegeti in buzunarul cui se duc. In cazul exfolierii chimice, eu votez deocamdata: Paula's Choice! ;)
     

    • Produsul: 5 puncte din 5 (atentie la tenurile sensibile)
    • Ambalaj: 5 puncte din 5 
    • Calitate: 5 puncte din 5 
    • L-as mai cumpara: un DA hotarat!


    Disclaimer: nu sunt un "review-er profesionist", nu sunt platita de nicio companie pentru a face review-uri si nici nu dispun de fonduri nelimitate pentru a cumpara cosmetice. Marea majoritate a produselor prezentate sunt achizitionate dupa o perioada lunga de cautari pe internet, de citit review-uri cat mai realiste (vezi Makeupalley, veti gasi prescurtat in blog MUA), de folosit tester-ul si produsul in sine o perioada generoasa de timp, pentru a putea oferi o parere cat mai pertinenta. De aceea, cele mai multe review-uri vor fi pozitive vizand produse care mie mi s-au parut extrem de bune. Nu agreez sa scriu review-uri negative dar atunci cand o fac este pentru ca sunt profund dezamagita de un produs. O sa gasiti pe alocuri termeni in engleza, pentru ca majoritatea materialelor le gasesc in aceasta limba si imi vine mai natural sa ma exprim asa pe de o parte, si pentru ca asta sunt, asta mi-e stilul de exprimare datorat mediului in care traiesc, pe de alta. Imi cer scuze anticipat daca voi crea un disconfort celor care nu cunosc engleza. Va multumesc pentru intelegere.
     
    © 2012-2013 wolfettepandora.blogspot.ro
     




    duminică, 21 aprilie 2013

    PAULA'S CHOICE Skin Perfecting 8% AHA Gel Exfoliant - REVIEW

    Am inceput sa ma simt presata de timp. Sau mai bine zis de anii care aluneca un pic prea repede. Mi-am imbunatatit mult rutina de ingrijire a tenului, am cautat solutiile optime pentru tenul meu - mixt, cum am mai spus - avand limitarile financiare de care se lovesc jumatate dintre femeile din Romania. Dar... Si aici e DAR: prefer sa imi cumpar mai rar haine si pantofi (si atunci incerc sa le iau cat mai bune calitativ pentru a beneficia de ele multi ani) si sa investesc in cosmetice. 

    Singurul pas in ingrijirea tenului pe care simteam ca trebuie sa il schimb era exfolierea. Da, inca mai fac exfoliere mecanica (cu un buffer de la bodyshop sau produse Clarins) dar citind si invatand, am vazut ca nimic nu se compara cu exfolierea chimica. Preturile din saloanele/cabinetele medicale de la noi ma naucesc (pe mine, fiecare insa cu limita superioara la care poate aspira) dar am gasit doua produse despre care vuieste internetul si care sunt, cu adevarat, fenomenale. Dragele mele, incercati cu toata increderea exfoliantii Paula's Choice! 

    Vedeta zilei de astazi: Skin Perfecting 8% AHA Gel Exfoliant



    CE SPUNE PRODUCATORUL:
    Exfoliaza straturile uscate si releveaza o piele fina, matasoasa, sanatoasa. Este un exfoliant ideal pentru toate tipurile de ten, dar functioneaza in special pentru pielea afectata de soare (n.a.: a se vedea pete provocate de radiatiile solare).


  • 8% acid glicolic care lasa pielea stralucitoare si matasoasa. (mda, cum ar suna "smooth" altfel in romana... slefuita?!?  Merge pentru parchet dar pentru ten... :))
  • un gel cu o textura usoara, formula contine ingrediente care diminueaza iritatiile
  • pH  3.5 care asigura o exfoliere eficienta
  • fara parfum si coloranti


  • Cui ii este destinat:
    O piele care prezinta riduri normal spre uscata, sau uscata spre foarte uscata.

    INGREDIENTE:

    Aqua, Glycolic Acid (alpha hydroxy acid/exfoliant), Sodium Hydroxide (pH adjuster), Chamomilla Recutita (Matricaria) Extract (chamomile/soothing agent), Aloe Barbadensis Leaf Juice (water-binding agent), Camellia Oleifera (Green Tea) Leaf Extract (antioxidant), Sodium Hyaluronate, Panthenol, Sodium PCA (water-binding agents), Propylene Glycol, Butylene Glycol (slip agents/penetration enhancers), Hydroxyethylcellulose, Polyquaternium-10 (thickeners), Phenoxyethanol, Methylparaben, Ethylparaben, Propylparaben, Butylparaben, Isobutylparaben (all preservatives).


     
     
    PAREREA MEA:
    Am inceput sa sesizez, o data cu trecerea spre 35 de ani... cum ridurile incearca sa devina din ce in mai profunde pe chipul meu. Si asta este o batalie pe care nu am de gand sa o pierd fara o lupta apriga, bag mana in foc ca ma voi prapadi cu o masca de fata intr-o mana si cu una de par in cealalalta, in timp ce fac un antrenament cardio ascultand muzica rock! IMHO! :)))

    Exfoliantul AHA 8% al Paula's Choice curata foarte bine straturile superficiale ale pielii. NU ESTE UN EXFOLIANT CARE PATRUNDE IN PORI! Pentru asta, folosesc alternativ exfoliantul Skin Perfecting 2% BHA Liquid Exfoliant (acesta fiind liposolubil penetreaza usor prin pori, motiv pentru care este excelent pentru punctele negre/acnee).
    O sa fac o scurta paranteza: sper sa nu mai aud prea des ca punctele negre sunt puncte de...praf/poluare/mizerie si alte avioane de genul. Este sebum care se colecteaza in por si oxideaza. Mai am cateva dude de prin unele magazinele de cosmetice si imi vine sa scutur bine profesionistii cu care stau de vorba dar apoi ma linistesc gandidu-ma ca e si vina angajatorului care ii arunca nepregatiti la vanzare! Nu tu un curs preliminar, o maslina, ceva... Gata, m-am usurat, continuam!
    De asemenea, AHA este destinat punctelor/comedoanelor albe - fiind sub piele nu au cum sa oxideze dar pot degenera in timp - a caror extractie este dureroasa si dificila. Eu recunosc, AHA m-a ajutat dar in faza finala tot la seringile de insulina cu ac foarte fin ajung...
    De ce iubesc acest produs mult de tot: am un ten muuuult mai luminos. De cand il folosesc, in combinatie cu BHA, am cea mai curata piele pe care am avut-o in viata mea. Si nu exagerez. Deloc! Fiind vorba de exfoliere, ingredientele active din ser/crema care le folosesc ulterior se absorb extrem de usor, deci maresc si eficienta restului de produse. De aceea nu stiu daca ridurile - care intradevar, par ceva mai cuminti - sunt estompate doar de AHA sau de penetrarea mai profunda a ingredientelor active din celelalte cosmetice.
    Un alt beneficiu il regasesc in aplicarea machiajului. Cum de obicei nu imi intind fond de ten pe toata fata, cu exceptia evenimentelor mai deosebite, ci il aplic in zona cu roseata, pe nas, barbie, frunte si pometi de obicei, am senzatia ca porii nu mai sar atat de mult in evidenta, ca produsul se aplica mai usor, se intinde mult mai fin, daca vreti, si neavand nicio farama de piele moarta de care sa se agate, arata fara cusur!

     
     

     
     
    Imi place ambalajul exfoliantului, avand pompa mi-e foarte usor sa il aplic. Cca 2 pompite pentru fata, gat si decolteu pentru a  ataca fiecare zona care ar vrea sa se cuteze mai devreme decat trebuie! ;) Gramajul este impresionant, 100ml imi vor ajunge mult si bine! Folosind o zi AHA, una BHA (intotdeauna SEARA), in 6 luni de utilizare imi da senzatia de paharul magic care se reumple singur, pentru ca nu reusesc sa ii dau de capat! Nu ca as avea plangeri in directia asta! Nu il pot utiliza si dimineata si seara, nici macar zilnic, fiind prea mult pentru mine. Am senzatie de usturime si de fata care "ma strange", daca exagerez. Daca aveti ten sensibil sau fata si mai uscata decat a mea, probabil il veti aplica chiar si mai rar, incepeti o data la 3 zile si incercati sa adaptati din mers, scazand cate o zi, pana la gradul vostru de toleranta. 

     
    Desi nu este recomandat - dar v-am spus ca incerc multe pe tenul meu ;) - eu il aplic pe toata fata, inclusiv in jurul ochilor si cu toate ca pe site scrie sa fim atente la alunite, eu nu prea am cum sa le evit. Mi-ar trebui o jumatate de zi sa aplic produsul un pic aici, un strop acolo... :) Asa ca, mi-am luat inima in dinti si il intind de la baza parului, pe ten, urechi, gat, decolteu. Si PE SPATELE PALMELOR, acolo se mai vad anii! Nu oprim noi timpul in loc, dar macar ii punem piedica! Ha!
    Nu are un miros specific, simt un usor iz intepator, daca aplic prea mult pe buze uneori ii simt gustul o idee acrisor (deh, ph acid!). Este incolor, pielea ramane o idee lucioasa, nu in sensul de lipicios, se usuca ca si cand ar fi fost o vaga urma de albus de ou. Am scris VAGA! Dar dispare sub crema, fara probleme. Consistenta este de gel nu foarte consistent, pe baza de apa, ceea ce imi place. Siliconul il agreez in produsele de estompare a ridurilor din partea de makeup si mai putin din cea de ingrijire.

     
     

     
     

     
     
    Nu am renuntat 100% la exfolierea mecanica, mai ales in zona teribil de uscata a obrajilor/buzelor, inca mai utilizez un buretel abraziv sau un exfoliant Clarins extraordinar de bland o data pe saptamana. Visez la un Clarisonic ca un copil sub pomul de Craciun ;) - pentru a avea pielea aceea perfect curata si extraordinar de fina. Nu pentru ca AHA nu isi face treaba, ci pentru ca sunt produse complementare, si nu similare!
    Nu pot vorbi despre petele solare pentru ca slava Domnului nu am, si nu, nu o sa scriu nu am INCA! Insa folosesc tot felul de produse cu SPF peste 30, mai degraba spre 50. Si imi aduc aminte cum stateam, adolescenta fiind, ca soparla la soare la 3 pm! Cu protectie solara ZERO! Surad amar gandindu-ma: Daca as fi stiut atunci ce stiu acum... 
     
    Eu am cumparat exfoliantii prin Ioana, sau dupa cum o stiu multi EPURICA si am fost foarte-foarte multumita de cum a pus problema si cat de repede au ajuns produsele.

    ATENTIE:  ca orice produs care contine AHA, acesta va mari sensibilitatea pielii. Probabilitatea de a suferi arsuri solare este mult mai mare si pe site este indicat folosirea unei creme cu un SPF adecvat (nu 10!!!), accesorii de protectie (nu casca utilizata in constructii dar o palarie chic este binevenita!) si sa va limitati expunerea la o soare nu doar pe parcursul aplicarii exfoliantului ci si o saptamana dupa

    • Produsul: 5 puncte din 5 (atentie la tenurile sensibile)
    • Ambalaj: 5 puncte din 5 
    • Calitate: 5 puncte din 5 (compozitie, aplicare, efecte, imi place absolut tot la acest produs!)
    • L-as mai cumpara: Cu siguranta, desi se pare ca nu va trebui sa o fac prea des, datorita gramajului!
             
    Disclaimer: nu sunt un "review-er profesionist", nu sunt platita de nicio companie pentru a face review-uri si nici nu dispun de fonduri nelimitate pentru a cumpara cosmetice. Marea majoritate a produselor prezentate sunt achizitionate dupa o perioada lunga de cautari pe internet, de citit review-uri cat mai realiste (vezi Makeupalley, veti gasi prescurtat in blog MUA), de folosit tester-ul si produsul in sine o perioada generoasa de timp, pentru a putea oferi o parere cat mai pertinenta. De aceea, cele mai multe review-uri vor fi pozitive vizand produse care mie mi s-au parut extrem de bune. Nu agreez sa scriu review-uri negative dar atunci cand o fac este pentru ca sunt profund dezamagita de un produs. O sa gasiti pe alocuri termeni in engleza, pentru ca majoritatea materialelor le gasesc in aceasta limba si imi vine mai natural sa ma exprim asa pe de o parte, si pentru ca asta sunt, asta mi-e stilul de exprimare datorat mediului in care traiesc, pe de alta. Imi cer scuze anticipat daca voi crea un disconfort celor care nu cunosc engleza. Va multumesc pentru intelegere.
     
      © 2012-2013 wolfettepandora.blogspot.ro